John Travolta este înfricoşător în rolul şefului mafiot John Gotti

Trailer-ul recent lansat al lui Gotti ne arată dramatica transformare a starului lui Pulp Fiction în cel numit de presa americană „The Teflon Don”
Unul dintre cei mai cunoscuţi şefi mafioţi ai Americii este interpretat de John Travolta într-o ultimă producţie intrată în filmografia actorului, Gotti. După rolul lui Robert Shapiro din serialul American Crime Story, actorul îmbracă din nou hainele unui personaj real, liderul familiei Gambino, John Gotti.

Primul trailer al filmului, ce a debutat pe 26 septembrie în cadrul emisiunii Good Morning America, dezvăluie dramatica transformare a starului din Pulp Fiction si l-am gasit deja online pe movies123 din momentul lansarii.

Pelicula, în regia lui Kevin Connolly, trece prin trei decade importante ale vieţii gangster-ului, ce marchează trecerea de la jafuri mărunte la organizarea uciderii lui Paul Castellano, ce i-a trasat drumul spre vârful ierarhiei şi spre noua sa titulatură, cea de „The Teflon Don” (porecla sa în rândul presei, deoarece acuzaţiile pentru care a ajuns să fie judecat părea că nu se lipesc de el – a fost achitat de trei ori la rând).

Alături de Travolta, în film mai joacă şi Kelly Preston – soţia sa, în realitate – drept Victoria Gotti, consoarta şefului mafiot. Apare, de asemenea, în film, şi Ella Bleu Travolta, fiica de 17 ani a lui Jon şi Kelly.

Pelicula se va lansa în Statele Unite în luna decembrie.