Antidotul singurătăţii

Vine o zi când de tine nu mai ştii
Crezi că eşti pierdut şi faci prostii
Simţi că viaţa pentru tine n-are rost
Te simţi prost.

Ai vrea să te schimbi dar nu poţi
Deşi eşti incurajat şi ajutat de toţi
Simţi că tot mai tare te afunzi
Într-un abis fără corzi

Dar într-un final o cunoşti pe ea
Are tot ce fiinţa ta întradevăr vrea
O picătură de iubire şi căldură
Te face să zbori până pe lună

Ti-ai găsit în ea speranţa
Ea ţi-a redat viaţa
Antidotul tău ea a fost să ştii
Aşa că niciodată nu te opri din a o iubii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *