Euforie

Ca după o doză mare de morfină… Ţesutul nodal e nervos şi măreşte ritmul cardiac… Nodulul sinoatrial, cel atrio-ventricular, fasciculul His şi întreaga reţea Purkinje, toţi ţopăie fericiţi. E mare petrecere în inima mea, se sărbătoreşte…

Ce se sărbătoreşte? Tăcere, nimeni nu ştie răspunsul, e marea întrebare…

Încă o zi care a trecut fără să lase urme… dar oare nu cumva printr-o întorsătură ciudată a sorţii, genul de întâmpla atât de neverosimilă încât până şi eu o refuz… Oare eu nu cumva asta vreau? Urme adânci şi dureroase pe care să nu le uit toată viaţa?

Şi, deşi nu sunt împăcată cu felul în care a decurs viaţa mea în ultimul timp, sunt fericită. Pentru că sunt din nou cum mi-era dor. Liberă! Desigur, fără trăiri intense, fără dorinţe arzătoare de a distruge tot ce văd cu ochii, fără zile atât de rupte din basme încât putea să se dezintegreze întreaga lume, nici că mi-ar fi păsat!… Şi nu, să ştii că nu mi-e dor… Nu cumva să crezi că mi-e dor…!