Nu.

Refuz să accept că imaginea din oglindă e a mea. Refuz să cred că mâinile îmi miros a cartofi, iar părul a zarzavaturi fierte. Nu mi-am mai văzut prietenele de prea mult timp şi nu îmi amintesc exact cum arătau degetele mele când nu erau umflate şi puteam să port inele…

Te-ai întors din călătoria ta şi mi-ai propus să ne mutăm împreună, aşa, de probă, acum că aproape s-a terminat sesiunea, că mi-a mai rămas un examen uşor… Şi suna atât de bine! Eu eram cea care zicea mereu că viaţa de cuplu nu exclude viaţa socială din start, că poţi să le combini, că pot convieţui armonios. Dar priveşte-mă…! Stau de aproape o săptămână închisă aici… nu văd lumina soarelui decât când cobor să iau pâine… îmbrăcată în tricoul tău larg, fără urmă de machiaj pe faţă, cu părul prins dezordonat… îţi gătesc, te aştept!

Dar ştii care-i partea care mă-ngrijorează…? Îmi place! Nu mi-am mai văzut prietenele pentu că am preferat eu să stau să te aştept… Nu ies din casă pentru că-mi face plăcere să-ţi gătesc… Cred că o să te păstrez 🙂