Regrete?

Un semn de carte ţinut în ţipla în care a fost cumpărat, un telefon mobil cu folia protectoare lăsată pe ecran… cam asta a declanşat protestul.

Văd peste tot chestia asta. Femei care-şi cumpără o pereche de pantofi care le place atât de tare încât stau ore în şir cu ei în mână admirându-i. Dar, după ce au dat o căruţă de bani pe ei, îi scot în lume o dată pe an, la “ocazii speciale”. Mobilă nouă în casă pe care-o acoperi cu zece straturi de material, huse, plastic, orice, nu cumva să fie atins în vreun fel să fie zgâriată, să nu se pună prafu sau…

De ce, mă, de ce? De ce ţinem ascunse lucrurile care ne plac, care ne bucură? De ce simţim nevoia să le protejăm în aşa fel, încât nici noi nu mai avem acces la ele?… Toată fericirea pe care-ar trebui să ne-o provoace obiectul respectiv se duce dracu… de ce ne privăm de la plăceri?

Oare se poate întâmpla asta şi cu o persoană? Să ne placă atât de tare… să fie atât de frumos… încât să păstrăm o distanţă considerabilă ca nu cumva să se uzeze…? Da, poate după nişte întâmplări nu tocmai fericite…

De ce ţii în şifonier bluza pe care ţi-ai luat-o acum trei luni, bluza care îţi părea perfectă, de ce n-o porţi cu fiecare ocazie? Oare pentru că a mai existat o bluză perfectă pe care ai folosit-o până într-o zi în care ai ars-o cu ţigara din greseală, făcând astfel un rău iremediabil..? Sau oare pentru că ai purtat-o de atât de multe ori încât a ajuns doar încă o bluză?

Dacă o ţii închisă acolo o să fie mereu bluza specială… Dar e bluza specială de care nu te-ai bucur niciodată deplin… Gândeşte-te bine… Ce preferi? Beatitudine pentru o perioadă poate prea scurtă sau să-ţi găseşti bluza perfectă într-o bună zi mâncată de molii…? Regretele că n-a durat cât ai fi vrut sau regretele că te-ai gândit din prima zi la ultima…?