Strike two

A doua – încercare de – întâlnire s-a consumat într-un club rafinat al cărui nume s-a şters din memoria mea. Partenerul meu din minunata seară mi-a amintit de adolescenţa mea…

Ştiţi şi voi ideea promovată prin filmele americane, în orice liceu există “tipul popular”. Are bani, e frumos, toate fetele vor să fie cu el, toţi băieţii vor sa fie el. Ei bine, aseară am ieşit cu un specimen de-ăsta ajuns la (…semi) maturitate.

Mi-a plăcut! Da, superficialitatea mi-a rămas! Mă uitam la el şi nu puteam să mă obişnuiesc, şi la finalul serii mă minunam de cât de frumos e… Capete întoarse după el, femei făcându-i semne nu chiar discrete…

Dar, spre surprinderea mea, nu mai e ca înainte. Înainte, gândul că cel de lângă mine e dorit de toate celelalte mă făcea să mă simt bine. Îmi hrănea orgoliul, impresionam, aveam cel mai râvnit trofeu… Dar acum nu. Acum mă sperie gândul de a mă simţi inferioară celui de lângă mine…

Cât despre întâlnire, inevitabil un eşec. Prea plin de el! Îngâmfarea, aroganţa au transformat atracţia într-o… tensiune. De ce? Pentru că nu simţeam că vrea să mă cunoscă mai bine, ci să mă testeze. Să vadă dacă sunt destul de bună…

Narcisistul obişnuit să aibe prietena care să-i lase pe toţi cu gura căscată… dar asta fără să-l eclipseze pentru că lui i se cuvine toată admiraţia celor din jur… nu, nu eşti nici tu pentru mine. Întoarce-te acolo la tine în centrul universului…